Lucrările pentru repararea malului surpat al Canalului Dunăre – Marea Neagră de la Cumpăna intră în linie dreaptă.
Prefectul de Constanța a anunțat că Guvernul României a deblocat suma de 25 de milioane de lei pentru acest proiect. Banii vin din Fondul de Intervenție al Guvernului, astfel fiind suplimentat bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
“Cum am afirmat și săptămâna trecută, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu premierul României, Ludovic Orban, rezolvarea situației malului surpat din Cumpăna a fost și este unul dintre principalele mele obiective. Așadar, intrăm în linie dreaptă, iar în cel mai scurt timp posibil, lucrările de reabilitare vor începe, pentru că pericolul este, în continuare, unul considerabil, în special pentru cetățenii care au case în apropiere. Mulțumesc, pe această cale, Guvernului României și Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, instituții care au înțeles importanța acestei situații, pe care cu toții o dorim, cât mai repede, rezolvată”, a declarat George Niculescu, prefectul județului Constanța.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a putut preciza și momentul la care vor fi reluate lucrările. Decizia, în acest caz, aparține conducerii Administrației Canalelor Navigabile.
Be the first to comment