Consiliul Local al comunei Cumpăna a fost convocat în ședință ordinară în data de 17 decembrie, începând cu ora 13, la Căminul Cultural din localitate, situat în Șoseaua Constanței, numărul 129, iar cu acest prilej vor fi stabilite impozitele și taxele locale pentru 2021.
Pe ordinea de zi a ședinței se află 9 proiecte de hotărâre. Acestea sunt:
1.Proiect de hotărâre privind validarea Dispoziției nr.325/08.12.2020 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020.
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei de investiții ale comunei Cumpăna pe anul 2020.
3.Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021.
4.Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului anual al achizițiilor publice pe anul 2021 al comunei Cumpăna
5.Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar de urgență
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării locuinței pentru tineri, construită prin Agenția Națională pentru Locuințe.
7.Proiect de hotărâre privind completarea domeniului privat al comunei Cumpăna
8 Proiect de hotărâre privind completarea HCL 118/14.08.2020
9.Proiect de hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor aferente navetei cadrelor didactice.
Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi sunt puse la dispoziția consilierilor locali ai comunei Cumpăna în format electronic și/sau suport de hârtie.
Proiectele de hotărâri vor fi transmise spre avizare Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Cumpăna.
Be the first to comment