Primăria Cumpăna continuă demersurile pentru ca transportul metropolitan să ajungă în comună

FOTO Primăria Cumpăna

Administrația Publică Locală Cumpăna nu a încetat să lupte pentru ca CT Bus să ajungă la Cumpăna.

După ce la 31 ianuarie 2023, Consiliul Local Municipal Constanța a aprobat proiectul constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Public Constanţa”, astăzi, 6 iunie 2023, la sediul Primăriei Municipiului Constanța, a fost semnat Actul Constitutiv al Asociației care va aduce transportul public la nivelul anului 2023, civilizat și performant.

Prin semnarea acestui act, alături de primarii UAT-urilor Constanța, Năvodari, Ovidiu și Valu lui Traian au fost puse bazele transportului public de persoane metropolitan, deservit de CT BUS!

Comuna Cumpăna are calitatea de membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Public Constanţa” din luna septembrie 2020 (Hotărârea Consiliului Local Cumpăna nr. 137/17.09.2020 ). În luna februarie 2023, actul constitutiv și statutul asociației au fost supuse modificării.

“Este o necesitate, o dorință a locuitorilor din toate localitățile semnatare și, desi a trecut mult timp, timp în care mulți dintre dumneavoastră și-au pierdut speranța, nu ne vom da bătuți! Putem spune că lucrurile merg în linie dreaptă – Vom avea transport Constanța-Cumpăna cu autobuze CT Bus!

Prin înființarea A.D.I. – Transport se va îmbunătăți eficiența de planificare a transportului public, se va crea o rețea integrată, eficientă din punct de vedere al costurilor și se va îmbunătăți accesibilitatea cetățenilor la serviciile de transport public”, a transmis Primăria Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*