Primăria Cumpăna îi invită pe cetățeni să participe la prăznuirea Hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
„Cu smerenie și iubire frățească, întru binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos, vă invităm stimați credincioși, să participați la prăznuirea Hramului Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din comuna Cumpăna, județul Constanța.
Cu aleasă bucurie vom primi prezența dumneavoastră la această sărbătoare de suflet, care va fi rânduită după cum urmează:
Marți, 13 August 2024, începând cu ora 18:30 Taina Sfântului Maslu.
Miercuri, 14 August 2024, începând cu ora 18:30, se va săvârși Vecernia, urmată de Slujba Privegherii și Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
Joi, 15 August 2024:
– ora 8:30, ne vom învrednici a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
– ora 11:00 – oficierea Sfintei Taine a Botezului pentru trei copii aflați în grija asistenței maternale, precum și
– Slujbă pentru încetarea secetei, ambele fiind săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în sobor de preoți și diaconi” – Primăria Cumpăna.
Sărbătoarea va fi încununată printr-o agapă frățească tradițională.
Be the first to comment