Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a anunțat realizarea unui proiect complex pe DN 39E, fiind vorba de extinderea părții carosabile, de iluminat public și pistă pentru bicicliști.
Mariana Gâju a declarat că pe data de 16 iulie a primit de la Ministerul Transporturilor un document care arată că în Cumpăna va fi realizat un proiect de extindere a părții carosabile, iluminat public și amenajarea pistă pentru bicicliști.
„În data de 16 iulie am primit avizul că intră în programul de proiecte pe care Ministerul Transporturilor le va dezvolta în vederea executării următorul obiectiv: Extindere a părții carosabile, iluminat public și amenajarea pistă bicicliști în limita amplasamentului pe 39E, pe teritoriul comunei Cumpăna. Este un proiect mult așteptat de toți locuitorii comunei Cumpăna, este un proiect pe care noi nu-l putem realiza singuri, ci în parteneriat cu Drumurile Naționale”, a transmis Mariana Gâju.
Ea a precizat că Ministerul Transporturilor vrea să demareze acest proiect la sfârșitul acestui an și urmează să fie finalizat în 2021. Primarul spune că este un proiect necesare deoarece în Cumpăna a crescut atât numărul locuitorilor, cât și al autoturismelor.
“Populația comunei Cumpăna a ajuns la 30 iunie 2020 la 15.590 de locuitori cu domiciliul stabilit. Dacă populația a înregistrat o creștere între 50-70% numărul autoturismelor, de asemenea. În 2006, în Cumpăna erau înregistrate 623 de mașini, în 2020 sunt înregistrate 5.443 de autotuturisme. Avem peste 2.300 de locuitori care nu au domiciliu, dar au mașini proprii și nu sunt înregistrate în Cumpăna. Suntem îndreptățiți să cerem efectuarea de către Ministerul Transporturilor în parteneriat cu Primăria Cumpăna a acestui proiect vital pentru dezvoltarea durabilă a comunei noastre”, a afirmat Mariana Gâju.
Be the first to comment