Primăria Cumpăna a transmis cum se fac înscrierile la creșa din comună în anul școlar 2020/2021.
Dosarele de înscriere se vor depune la sediul Grădiniţei cu program prelungit “Florilor”, situată pe Şoseua Constanţei nr.100, în perioada 24 – 31 august 2020, după următorul program: Luni, miercuri, vineri – orele 8.00 – 12.00; Marţi, joi – orele 15.30 – 18.00
Dosarul de înscriere va conține următoarele documente:
a)cerere de înscriere (model solicitat în unitate);
b)copie de pe certificatul de naştere al copilului;
c)copie de pe actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori şi, după caz, copie a hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei;
d)adeverinţă de venituri pentru fiecare dintre părinţi/reprezentanţii legali;
e)adeverinţă de la medicul de familie, în care să se menţioneze că respectivul copil este sănătos clinic;
f)fişa de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătăţii cu privire la intrarea copilului în colectivitate;
g)analize medicale: testare la tuberculină şi examen coproparazitologic pentru copil.
h) avizul epidemiologic, eliberat de medicul de familie al copilului cu 24-48 de ore înainte de a începe frecventarea unităţii.
Be the first to comment