Doi copii care au fost abandonați de părinți, au fost botezați la Cumpăna de Arhiepiscopul Tomisului pe data de 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Parascheva.
Cu mască și păstrând regulile de distanțare socială, locuitorii comunei Cumpăna au marcat astăzi, cu evlavie, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Ocrotitoarea localităţii, Sfânta Parascheva, a fost cinstită cum se cuvine de toți cei prezenți la biserica ce poartă hramul Cuvioasei.
“La Cumpăna, a devenit deja o tradiţie ca, la zile mari, să fie botezaţi copii abandonaţi de părinţi. Astăzi în sfântă zi cu semnificaţie religioasă deosebită, doi copii, aflaţi în grija unor asistenţi maternali, au fost creştinaţi.”, a anunțat Primăria Cumpăna.
Ceremonialul botezului a fost oficiat de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi. Slujba oficiată pentru creştinarea celor doi micuţi, Beatrice Isabela Maria și Marian Ionuț, a fost emoţionantă pentru toţi cei prezenţi.
Ceremonie religioasă la Cumpăna, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Primăria Cumpăna
Ceremonie religioasă la Cumpăna, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Primăria Cumpăna
Ceremonie religioasă la Cumpăna, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Primăria Cumpăna
Ceremonie religioasă la Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna
Ceremonie religioasă la Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna
Ceremonie religioasă la Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna
Ceremonie religioasă la Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna
Copii abandonați, botezați la Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna
Copii abandonați, botezați la Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Reprezentanții compartimentului Registrul Agricol din cadrul Primăriei comunei Cumpăna, împreună cu lucrătorii Poliției Locale și specialiștii Asociației pentru Supravegherea şi […]
Be the first to comment