Inspectoratul Școlar Județean Constanța a fost sesizat vineri, 11 iunie, de către reprezentanți ai presei cu privire la un incident din categoria actelor de bullying, derulat cu o zi înainte, la Liceul Tehnologic N. Dumitrescu Cumpăna. Evenimentul a fost confirmat de către mama unuia dintre elevii implicați, care l-a anunțat telefonic pe inspectorul școlar general în aceeași zi.
În acest context, inspectorul școlar general prof. Sorin Mihai a solicitat de urgență conducerii unității de învățământ o notă explicativă. Aceasta a fost întocmită de directorul Liceului Tehnologic N. Dumitrescu Cumpăna și trimisă către ISJ Constanța duminică, 13.06.2021. În respectiva informare erau menționate primele măsuri aplicate vineri, 11.06.2021, la nivelul instituției școlare, după cum urmează:
- discuții cu dirigintele, profesorul de educație fizică și sport și consilierul școlar;
- convocarea ședinței cu părinții și elevii;
- informarea Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității;
- activarea Grupului de acțiune antibullying din unitatea de învățământ în vederea analizei situației, conform Legii nr. 221/2019 privind prevenirea și combaterea bullyingului în spațiile destinate învățământului.
Luni, 14.06.2021, la ora 8.00, inspectorii școlari de sector, prof. Baciu-Iacob Magdalena și prof. Matei Bianca, s-au deplasat în instituția de învățământ în vederea verificării informației. Echipa de inspectori a stat de vorbă cu directorul școlii, solicitând detalii suplimentare, precum și documentele existente până la momentul respectiv, referitoare la incident.
În urma întâlnirii, s-a solicitat directorului o analiză temeinică a situației și o intervenție coroborată, cu implicarea Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Cumpăna, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța și al Secției 1 Poliție Rurală Constanța- Post Poliție Cumpăna.
De asemenea, inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai a solicitat activarea Comisiei de disciplină care, conform atribuțiilor legale, cercetează acest tip de situații și propune măsurile care se impun în urma cercetării.
În prezent, atât la nivelul Liceului Tehnologic N. Dumitrescu Cumpăna cât și al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, este în derulare analiza cazului, în vederea aplicării unei intervenții rapide, eficiente, cu impact pe termen lung.
Be the first to comment