Comuna Cumpăna a fost încadrată în limita de incidență cuprinsă între 1,5 și 3, fiind în această situație alături de alte opt localități din județul Constanța.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât marți, încadrarea în limita de incidență cuprinsă între 1,5 și 3 pentru nouă localități din județ. Este vorba de Constanța, Năvodari, 23 August, Cerchezu, Cumpăna, Fântânele, Lumina, Pecineaga, Tuzla
De asemenea, 60 de localități au limita de incidență mai mică sau egal cu 1,5, iar o singură localitate – Dumbrăveni – are incidența între 4 și 7,5.
Măsurile intră în vigoare din data de 5 mai, ora 00.00 și vor fi valabile pentru 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
„Odată cu scăderea incidenței în județul Constanța sub pragul de 1,5/1.000 locuitori, a fost necesară o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (convocată în 48 de ore de la atingerea pragului), prin care să constatăm rata scăzută. În contextul actual, în care presiunea, din punct de vedere epidemiologic, nu mai este atât de ridicată, localitățile vor funcționa respectând măsurile specifice, în funcție de rata înregistrată.
Mobilitatea între localitățile din județul nostru este foarte ridicată, așa că încadrarea unitară, după rata județului, era modalitatea de a proteja localitățile mai mici, cu puține cazuri, dar care riscau să dezvolte o rată mai mare. Implicit, a fost modalitatea prin care i-am putut proteja pe cei peste 700.000 de locuitori ai județului.
Acum, considerăm că este suficient să aplicăm măsurile în funcție de rata fiecărui U.A.T., inclusiv pe municipiul Constanța. Reședința de județ este încadrată în limita de incidență mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, iar aici, printre cele mai importante măsuri, amintim permiterea funcționării restaurantelor și la interior, la o capacitate de maximum 30%. Aceeași capacitate maximă se va aplica și în cazul sălilor de spectacole sau a cinematografelor.
Trendul pe care ne aflăm este unul bun, încurajator, dar care trebuie dublat, în continuare, de eforturile preventive. Aici mă refer, în principal, la vaccinare, care deja se dovedește eficientă, la nivel național”, a declarat prefectul județului, Silviu-Iulian Coșa.
Be the first to comment