Parteneriatul ”Cumpăna Verde” ce are ca scop educația pentru mediu și realizarea unei păduri în curtea școlii, încheiat între Asociația “Padurea Copiilor”, Primăria comunei Cumpăna și Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, a debutat în această săptămână, cu ocazia Săptămânii Verzi (4-8 martie 2024) cu activități de plantare puieți de copaci.
Proiectul, parte a programului ”România plantează pentru mâine” susținut de OMV Petrom și implementat de Asociația Pădurea Copiilor, își propune să contribuie la creșterea numărului de arbori la nivelul U.A.T Cumpăna, precum și creșterea gradului de conștientizare a tinerilor privind schimbărilor climatice și problemelor de mediu.
Astăzi, 7 martie 2024, elevii și profesorii liceului din localitate au fost implicați în activități specifice plantării copacilor, au învățat de la reprezentanții asociației, etapele de plantare a puieților, dar și cum va trebui să îi îngrijească de acum încolo, pentru a deveni arbori mari și puternici. Totodată, participarea tinerilor la activitățile proiectului îi ajută să devină purtători de mesaj spre familiile și comunitatea lor astfel încât să ne bucurăm împreună de un viitor verde. În curtea Campusului Școlar din localitate au fost plantați puieți cu vârste între 5-8 ani, din soiurile Stejar Roșu, Ulm de câmp, Corcoduș Roșu, Catalpă, Frasin, specii specifice zonei de câmpie.
“Activitățile parteneriatului nu se opresc aici, obiectivele sunt multe și diverse, printre care amintim realizarea de ateliere educaționale, cât și amenajarea până în toamna viitoare a unei pepiniere în comuna Cumpăna, în care elevii vor putea contribui la creșterea pomilor, astfel observând evoluția unui stejar, încă de la ghindă, responsabilizându-i pentru viitor.
Doar împreună putem contribui la soluționarea unei probleme acute din România și anume lipsa pădurilor, în special în județele din sudul țării. Implementând alături de parteneri instituționali astfel de proiecte, putem ajuta la dezvoltarea spiritului ecologic și a educației de mediu pentru tinerele generații!” – Primăria Cumpăna.
Be the first to comment