FOTO Fotbaliștii de la Victoria Cumpăna au primit în dar echipamente sportive complete

Daruri pentru fotbaliștii de la CS Victoria Cumpăna. FOTO CS Victoria Cumpăna

Fotbaliștii de la CS Victoria Cumpăna au primit în dar echipamente sportive complete, formate din șort, tricou, pantofi sport, șosete și rucsace.

Reprezentanții a două societăți comerciale din Cumpăna, Luminița Florea – Dina Market și Meda Elena Florea – S.C. Liviprest SRL, au adus bucuria în sufletul micilor fotbaliști ai echipei Victoria Cumpăna.

Cei 44 de campioni din cele două grupe de vârstă 2006 – 2007 și 2007 – 2008, antrenați de profesorul Cristian Mustacă, au primit în dar echipamente sportive complete (de prezentare) formate din șort, tricou, pantofi sport, șosete și rucsace.

 “La Cumpăna, sportul este un mod de viață, iar micii sportivi au acum și mai multe motive pentru a continua să facă performanță la cel mai înalt nivel, așa cum sunt obișnuiți. Iar aceasta este și o promisiune pe care întreaga echipă a făcut-o, ca drept mulțumire, sponsorilor și reprezentanților administrației locale, pentru sprijinul și încrederea pe care le-au acordat de fiecare dată sportului și performanței la Cumpăna”, au transmis reprezentanții CS Victoria Cumpăna.

La eveniment au participat directorul CS Victoria Cumpăna, Ion Răuță, viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, dar și antrenorii echipei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*