Locuințele Maxim Protejate Cumpăna au împlinit 11 ani de funcționare iar evenimentul a fost marcat de beneficiari printr-o serie de competiții de gătit, un mini-spectacol de dansuri populare susținut de ansamblul „Speranța“ format din opt beneficiari ai centrului rezidențial, muzică și multă veselie. Obiectivul Locuințelor Maxim Protejate Cumpăna este acela de a-i încuraja pe beneficiari – persoane tinere cu dizabilități – şi de a-i îndruma să se gospodărească singuri, să deţină controlul asupra propriei vieţi.
„Asistenţa de tip «locuinţe maxim protejate» se centrează pe facilitarea accesului persoanei cu dizabilități la toate resursele obişnuite ale comunităţii iar personalul angajat este un mediator între beneficiarul serviciilor sociale şi comunitate. Scopul este acela de a asigura beneficiarilor un mod de viaţă cât mai apropiat de cel familial şi pe cât posibil independent“, a declarat șeful LMP Cumpăna, Camelia Oprea.
Ieri dimineață, era forfotă mare la Locuințele Maxim Protejate Cumpăna. Beneficiarii, ajutați de personalul DGASPC Constanța, au gătit ansamblul rezidențial ca de sărbătoare. De fapt, chiar a fost sărbătoare: s-au împlinit 11 ani de la înființarea acestui serviciu social.
În centrul atenției, Aiten – o tânără în vârstă de 35 de ani, unul dintre beneficiarii care locuiesc aici încă de la înființare. Ninciun eveniment nu se organizează fără ca Aiten să își dea acordul, ea îi coordonează pe beneficiari, ea știe programul de activități, ea se ocupă de programul artistic, de muzică, de concursuri, de curățenia din camere, de pregătirea și aranjarea mesei. De tot! Aiten nu își cunoaște părinții. A trăit de mică în diferite centre de plasament. Spune că aici, la Cumpăna, și-a găsit familia după care a tânjit atâția zeci de ani.
Ansamblul rezidențial de la Cumpăna găzduiește 24 de tineri cu dizabilități și alte afecțiuni asociate, aduşi din centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică și din centrele rezidențiale pentru copii din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Odată cu mutarea în noile case, Aiten, înzestrată cu un talent aparte pentru artă, a avut dorința de a strânge în jurul ei alți beneficiari cu înclinații similare. Din această dorință și pasiune a ei pentru muzica populară, s-a născut ansamblul „Speranța“ care, la doar o lună de la înființare (august 2014), a câștigat cea de-a V-a ediție a Cupei Toamnei și, de atunci, a adunat zeci de cupe, diplome și medalii.
Festivitățile organizate cu ocazia împlinirii celor 11 ani de funcționare a LMP Cumpăna au debutat cu un concurs dulce și delicios intitulat “Clătita Aniversară“. Bineînțeles, Aiten a fost președintele juriului care a avut o sarcină extrem de grea: să decidă care este cea mai gustoasă clătită. Pentru că alegerea a fost imposibilă, toți participații au fost declarați cei mai buni bucătari!
Poveștile beneficiarilor care trăiesc în ansamblul rezidențial de la Cumpăna te cutremură însă mai emoționantă este dorința lor de a învinge orice barieră pe care viața le-a coborât-o. Aici, spun ei, au aflat ce înseamnă cu adevărat cuvântul „familie“. Tinerii de aici merg și la cursuri de calificare în diferite specializări, cum ar fi florar, decorator sau chiar în domeniul IT, nivel de pregătire mediu, iar câțiva dintre ei muncesc în oraș.
„Mă mândresc cu voi, mă mândresc că sunteți alături de mine și îmi vreau să puteam realiza tot ceea ce me dorim cu ajutorul vostru, al colegilor mei, cu ajutorul conducerii DGASPC Constanța și cu ajutorul lui Dumnezeu. Vă doresc să fiți sănătoși, să fiți iubiți, să vă respectați pe voi în primul rând, pe cei din jurul vostru și vă urez La Mulți Ani. Sunteți minunați“, le-a transmis beneficiarilor șeful LMP Cumpăna, Camelia Oprea.
Be the first to comment