Mariana Gâju, mesaj de Ziua Națională a României

Mariana Gâju. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a transmis un mesaj de Ziua Națională a României.

“Dragi români, astăzi este ziua noastră, Ziua Națională a României, zi în care cu toții, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria.

Aniversarea celor 105 ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918 este un prilej binecuvântat de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru marele dar al libertății și unității naționale, dar și un omagiu de recunoștință, memoriei tuturor celor care au contribuit la făurirea Marii Uniri.

1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca națiune de a fi liberi și uniți într-o Românie demnă și prosperă.

Românilor, din țară și de pretutindeni, le doresc multă sănătate, succes în ceea ce și-au propus să realizeze, și astăzi, la ceas de sărbătoare, să-și aducă aminte de valorile naționale consacrate de-a lungul tumultoasei noastre istorii și de cei care s-au jertfit pentru țară.

Să fim mai buni unii cu ceilalți, să nu ne uităm rădăcinile și că avem datoria sfântă de a ne iubi țara, neamul și pe Dumnezeu.

Să ne ridicăm fruntea ca falnicii și bravii strămoși de odinioară și să spunem mândri la ceas de sărbătoare: „Noi suntem români!”

La mulți ani, patria noastră, România!

La mulți ani, dragi români!”

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Cumpăneni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe cumpaneni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*