Primăria Cumpăna a transmis o informare legată de cimitirul din comună.
- Cimitirul ortodox este administrat de Consiliul Local al comunei Cumpăna;
- Exista un plan urbanistic zonal cu numar de alei si locuri de veci, cu dimensiunile 1,40m/2,90m, ce obligatoriu se va respecta;
- Dascălul Agrigoroae Niculae este reprezentantul parohiilor care urmărește respectarea planului urbanistic zonal și a regulamentului de organizare și funcționare a cimitirului, prin intarusarea locurilor de veci concesionate;
- Contractul de concesiune se încheie la Compartimentul Juridic din cadrul Primăriei Comunei Cumpăna;
- Locurile de înhumare fiind limitate, vor fi atribuite în caz de deces, persoanelor care la data decesului, aveau domiciliul în comuna Cumpăna;
- Pot beneficia de locuri de veci și persoanele care fac dovada stării de sănătate precară, gravă, cu documente medicale;
- Lucrările funerare constând în cripte, lespezi, obeliscuri, lucrări de artă, cavouri și capele, se execută numai după solicitarea și obținerea avizului emis în acest sens de către Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei comunei Cumpăna;
- Executarea acestor lucrări se realizează de către orice agent economic sau persoană fizică autorizată potrivit legii să desfășoare astfel de activități;
- Aceste lucrări pot fi realizate și direct de către titularii dreptului de folosință a locurilor de înhumare, în cazul în care aceștia au calificarea profesională corespunzătoare profilului lucrărilor;
- Pentru lucrările executate, se achită anticipat sume fixe diferențiat în funcție de tipurile de lucrări executate.
Aceste condiții sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor aflate în administrarea Consilului Local Cumpăna, aprobat prin Hotărârea Consilului Local Cumpăna nr. 181 din data de 28.11.2019, în baza Legii nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii nr. 741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, cu modificările și completările ulterioare.
Be the first to comment