Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna organizează manifestǎri prilejuite de „Ziua Eroilor – Sǎrbǎtoarea Înǎlțǎrii Domnului”.
Evenimentul va avea loc joi, 25 mai 2023, începând cu ora 11.00, la monumentul eroilor din Cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial situat ȋn fața Casei de Culturǎ din localitate.
Astfel, va fi oficiată o slujbă religioasă de către Bisericii cu Hramul Sfânta Parascheva. Viceprimarul Florin Neagu va depune o coroană de flori la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, iar reprezentanții Liceului „Nicolae Dumitrescuˮ Cumpăna, Grădiniței „Sfânta Mariaˮ, Grădiniței „Florilorˮ, Grădiniței „Paradisul Copiilorˮ vor depune coroane de flori la Monumentul Veteranilor.
De asemenea, reprezentanții Consiliului Local Cumpăna vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, iar cei ai Primăriei Cumpăna vor depune coroane de flori la Monumentul “Memorialul Eroilor”.
Be the first to comment